Arsenium colaborează pentru prima dată cu Holograf și lansează „O zi”

0

„O zi” este numele single-ului pe care Arsenium îl lansează alături de Holograf toamna aceasta. „O zi” aduce un sound fresh în playlisturi, ce îmbină stilul caracteristic al lui Arsenium cu riff-urile rock cu care trupa Holograf ne-a obișnuit. Compusă de Arsenium, condimentată de băieții de la Holograf și orchestrată de Gabi Huiban, „O zi” transmite prin muzică și versuri acel sentiment unic de libertate și bucurie în cuplu, acea emoție pe care o ai atunci când găsești omul potrivit alături de care să îți petreci zilele.

„«O zi» am scris-o acum 15 ani, alături de mai multe piese. La aceasta țineam cel mai mult și trăiam o astfel de poveste, însă simțeam că nu era momentul să o lansez atunci. Revenind în România după o perioadă mai lungă de timp pentru că mi-a fost dor de casă, am vrut să-mi continui cariera în țară și să lansez noi single-uri. Prima în minte a fost «O Zi». Este un single cu influențe mai rock și m-am gândit că inegalabila voce a lui Dan Bittman m-ar completa pe deplin pe această piesă. Le-am trimis piesa băieților de la Holograf, al căror fan am fost dintotdeauna și m-am bucurat enorm că băieții au acceptat propunerea mea”, povestește Arsenium.
„Deși am crezut că venim din direcții muzicale diferite, am descoperit că suntem mult mai apropiați decât am fi bănuit. Am descoperit un artist complex, a cărui energie sperăm să ne fi contaminat și pe noi. Este o colaborare frumoasă căreia îi dorim succesul pe care îl merită”, declară Holograf.

Membru fondator al proiectului de succes mondial O-Zone, Arsenium a cucerit lumea alături de Dan Bălan și Radu Sirbu, cu hituri precum „Dragostea din tei”, „Despre tine” și „De ce plâng chitarele”. În 2006, a reprezentat Moldova la Eurovision cu piesa „Loca”, iar în 2008 lansa „Rumadai”, single ce a ajuns în Top 100 în țări precum Germania și Austria. În 2014, artistul reprezenta România în cadrul Vina del Mar Festival, cel mai important festival din America Latină și câștiga premiul pentru „Best Performer”. De-a lungul timpului, Arsenium a lansat piese precum „Love Me… Love Me”, „Porque te amo”, „Bella Bella” și „Bon ami”, (alături de Mianna și Heren).
După 40 de ani de succes continuu, Holograf este una dintre cele mai longevive și mai valoroase trupe românești. Formația a reușit să țină mereu pasul cu schimbarea, dar în același timp să își păstreze intact ADN-ul rock, ce o definește.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here