ALDE și-a ales noua conducere

Delegații prezenți la Congresul ordinar al Partidului Alianța Liberalilor și Democraților – ALDE organizat sâmbătă, 22 octombrie a.c., au votat pentru alegerea noii conduceri a partidului, precum și moțiunea prezentată de către candidații la funcțiile de copreședinți.
În urma votului exprimat de către cei 957 de delegați prezenți, pentru moțiunea cu titlul „Libertate, Democrație, Prosperitate”, propusă de Varujan Vosganian, Mircea Minea și Mohammad Murad, au votat 942 de membri, 15 voturi fiind nule. Astfel, Varujan Vosganian, Mircea Minea și Mohammad Murad au fost desemnați copreședinți ai ALDE.
De asemenea, Congresul ALDE, reunit în zilele de 21 și 22 octombrie, a decis și noul statut al partidului.
În urma votului exercitat sâmbătă de delegații prezenți la Congres, s-au stabilit numele celor care vor ocupa funcțiile de secretar general, prim-vicepreședinți, vicepreședinți ai partidului și de membri în Biroul Politic Executiv.
Noua structură de conducere a Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) cuprinde 3 copreședinți, secretarul general, 4 prim-vicepreședinți, 19 vicepreședinți, 14 membri cu rang de vicepreședinte politic și 12 membri supleanți.
Cei 4 prim-vicepreședinți aleși în urma votării moțiunii sunt: Cornelia Negruț, Ionel Cel-Mare, Tiberiu Dekany și Alexandru Baicu.
Funcțiile de vicepreședinți vor fi ocupate de: Anton Anton, Ion Asaftei, Constantin Avram, Ciprian Blejan, Daniela Călin, Marian Coanda, Gabriel Crîngeneanu, Valeriu Crișan, Bogdan Dăscălescu, Cristian Dima, Viorel Dosaru, David Dragoș, Avram Gal, Dan Marian, Andrei Metehău, Raluca Roșca, Violeta Sora, Bogdan Ștefanachi și Bogdan Trifan.
Membrii cu rang de vicepreședinte politic, aleși conform moțiunii sunt: Bogdan Ciprian, Christian Gigi Chiru, Ioan Ciugulea, Viorel Demian, Iulia Elena Dosaru, Oana Ferdean, Costel Irimia, Gabriel Pană, Ilie Petrescu, Gheorghe Popa, Nicolae Pungă, Gheorghe Șimon, Ionuț Toartă și Florin Trașcă.
Membrii supleanți aleși în urma Congresului ALDE sunt: Nicușor Briceag, Costi Curt, Ana Sita, Dan Mihai Pantoiu, Stelica Gheorghe, Florin Preda, Romeo Canura, Renato Crasmar, Gheorghe Oancea, Constantin Dumitru, George Manucu și Bogdan Vasilescu.