Românii și maghiarii se învecinează ca popoare și conviețuiesc împreună în Transilvania de aproape o mie de ani. A vorbi acum despre relația dintre români și maghiari, în contextul ultimelor zile mai ales, înseamnă să atingi un subiect extrem de sensibil. Deputatul arădean Vasile Nagy a susținut o declarație politică în Parlament în care a vorbit despre relația româno-maghiară.
„Am susținut o declarație despre relația româno-maghiară pentru că eu consider că în spatele exacerbării unor vechi resentimente trebuie să vorbim prin glasul rațiunii. Privind în urmă în istoria comună a românilor și maghiarilor pe aceste meleaguri, putem constata ușor că aceasta a fost utilizată excesiv pentru confecționarea unor imagini subiective ostile sau, dimpotrivă, binevoitoare, uneori profund deformate. În Evul Mediu nu putem vorbi despre vreun conflict deschis între români și maghiari, ci doar de dispute între feudali. Respectivii combatanți nu se băteau, în primul rând, în calitatea lor de români sau maghiari, ci în aceea de nobili, țărani, principi sau apărători ai credinței. Iar împrejurarea că vorbeau limbi diferite nu făcea decât să adauge un motiv în plus, dar nu cel mai important, rivalităților fundamentale existente între ei, de natură socială, politică sau confesională. În realitate, adevăratul start al unui conflict specific româno-maghiar s-a dat mult mai recent la scară istorică, abia o dată cu epoca modernă. În secolul al XIX-lea, ca peste tot în Europa, elitele politice și intelectuale ale celor două națiuni au demarat, fiecare, un proiect național, care includea emanciparea, progresul și modernizarea. Dar spațiul geografic al Transilvaniei era revendicat de ambele proiecte naționale. De către maghiari, în primul rând din motive politice și istorice, deoarece făcuse parte din regatul medieval al Ungariei, iar de către români tot din motive istorice ca parte a Daciei cucerite cândva de romani, dar și demografice, în calitatea lor de cei mai numeroși locuitori ai provinciei”, a declarat deputatul arădean Vasile Nagy. Parlamentarul arădean a amintit câteva repere ale conflictelor din ultima sută de ani, pentru ca în final să îndemne la înțelegere și colaborare.
„Istoria își are rolul ei, chiar dacă putem vorbi despre o istorie trăită de locuitorii acestor meleaguri și de alta a istoricilor, mânați de interese diferite. Am punctat în declarația mea politică aspecte care țin de percepția reciprocă a românilor și maghiarilor unii despre alții dar și despre modul în care sunt văzute lucrurile de cei care trăiesc aici față de cei care creează imagini distorsionate de la distanță. Românii și maghiarii din Transilvania cultivă câteva atitudini și valori comune, izvorâte din specificul istorico-cultural al provinciei lor, pe care nu le pot împărtăși cu conaționalii de la București sau de la Budapesta. Unul dintre bunurile simbolice pe care le stăpânesc împreună este această cultură a familiarității cu „dușmanul”. O știință realistă a conviețuirii, bazată pe sentimentul că nu putem trăi decât împreună, chiar dacă am avea destule motive să ne luăm la bătaie. Până la urmă, am ajuns să ne obișnuim cu aceste lucruri și chiar să le socotim o parte inconfundabilă a identității noastre regionale. Ne-ar lipsi, dacă nu le-am avea. Asemenea bunuri comune oferă o bază pentru construirea unei identități transilvane. Dar acest proiect este foarte dificil, deoarece la ora actuală românii și maghiarii trăiesc în universuri simbolice paralele. Există o Transilvanie a românilor și alta a maghiarilor, cândva a fost și una a sașilor, fiecare cu propria viziune asupra istoriei, cu numele sale de străzi, cu simbolistica și sărbătorile fiecăruia, dacă se poate fără nicio participare a celuilalt. Problema este că extremiștii folosesc ca materie primă simboluri naționale, amintiri istorice și imagini etnice, care fac parte din patrimoniul cultural al unei întregi națiuni. Cu toții le înțelegem și rezonăm emoțional la mesajul lor, fie că ne încântă, fie că ne sperie sau ne enervează. Acest bagaj identitar colectiv reprezintă o resursă foarte prețioasă, pentru oricine vrea să atragă atenția asupra propriei persoane. Politicienii știu sau măcar intuiesc cel mai bine acest lucru, uneori cu ajutorul unor sociologi ori politologi profesioniști. În aceste condiții, imaginile reciproce româno-maghiare devin o marfă, tranzacționată în funcție de cererea pieței, de către politicieni, jurnaliști, comunicatori, transmițători de imagini, iar uneori chiar de negustorii de artefacte, care vând busturi cu Avram Iancu, stegulețe tricolore și cărți poștale cu Ungaria Mare, cot la cot cu istoricii sau publiciștii.
Uneori, această marfă, la fel ca dinamita, poate fi detonată de către cei care o utilizează, din greșeală sau în mod intenționat. La numai câteva sute de kilometri de noi, cu nici două decenii în urmă, sârbii, croații, bosniacii sau kosovarii au experimentat pe pielea lor efectul devastator al unor imagini și raporturi etnice ostile.
În comparație cu acest exemplu foarte la îndemână, conviețuirea pe care istoria a impus-o românilor și maghiarilor în Transilvania nu poate fi considerată în niciun caz un coșmar al Europei, ci o poveste de succes. Până acum, ținând cont de datele zbuciumate ale istoriei noastre comune, ne putem felicita mai ales pentru că am reușit să depășim sau să evităm ceea ce putea fi mai rău. Frumos ar fi ca, de acum încolo, să și construim ceva împreună, ceva care ar putea însemna mai bine. Trecutul, bun sau rău, nu cred că va fi uitat de cele două comunități”, a declarat deputatul arădean Vasile Nagy.