Pandemia, care a generat o serie de măsuri restrictive cu impact major asupra mediului de afaceri și mai ales a angajaților din România dar și noua criză provocată la scară globală de războiul din Ucraina, criza energetică, inflația, toate acestea sunt provocări ale momentului care nu au putut lăsa indiferenți pe liderii mișcării sindicale din țară. Dacă unele confederații sau federații sindicale se mărginesc doar să stea pe tușă și să observe, Federația HERMES – Învățământ superior și Cercetare științifică este gata să acționeze pentru a proteja nu doar pe membrii sindicatelor pe care le reprezintă, dar și pentru a pregăti măsuri și soluții pentru cei care ne guvernează, astfel încât influențele multiplelor crize actuale să producă efecte minime asupra nivelului de trai al românilor.
La sfârșitul săptămânii trecute, la Craiova, a avut loc ședința Consiliului Director al Federației Sindicale HERMES. Pe lângă problemele de organizare internă, organizatorii, președintele, Mugurel Popescu și vicepreședintele Nicolae George Epurescu, alături de ceilalți membri ai conducerii Federației, au invitat reprezentanți ai unor structuri și organizații care au participat la o interesantă masă rotundă. Temele dezbătute cu această ocazie au fost legate de influența pandemiei asupra relațiilor de muncă, creșterea inflației și scăderea puterii de cumpărare, majorarea artificială a prețurilor la energie electrică, gaze naturale și combustibili și impactul asupra mediului economic, social și politic al conflictului din Ucraina. Discuțiile au fost extrem de documentate iar participanții au avut ocazia de a exprima puncte de vedere asupra temelor supuse dezbaterii dar și de a prezenta unele posibile soluții la unele dintre probleme.
Mugurel Popescu, președintele Federației HERMES, a punctat faptul că Federația va deveni mult mai prezentă în viitor în relația cu structurile de conducere, Guvern și Parlament pentru că sindicaliștii nu pot asista pasiv la modul în care se iau decizii fără a se avea în vedere deloc interesele vitale ale românilor. Există soluții, de exemplu, la criza energetică. Prim-vicepreședintele Nicolae George Epurescu a prezentat pe scurt concluziile unui studiu efectuat de cercetători experimentați care relevă faptul că în condițiile concrete din România, există soluții nu doar pentru a proteja populația față de majorarea nesimțită a tarifelor pentru energie electrică și gaze, ci chiar pentru a asigura energie electrică, din resurse interne, la preț de producție mai mic decât suma plătită pentru pensiile speciale din România. Asta, dacă la nivelul Guvernului ar exista deschidere pentru o analiză reală a posibilităților și resurselor pe care România le are acum, fără a fi influențați de comenzi și alte influențe din exterior.
Federația Sindicală HERMES, care reunește sindicate din Cercetare și Învățământ superior va fi mult mai prezentă în viitorul apropiat pentru că deține soluții și nu poate asista pasiv la degradarea nivelului de trai al românilor.

