Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat raportul Comisiei juridice privind sancţionarea deputatului AUR de Timiș, Titi Stoica.
Deputaţii jurişti au ajuns la această concluzie în urma sesizării, pe 20 februarie, Biroului permanent al Camerei de grupul minorităților naționale. Pe 9 februarie, Ovidiu Ganț a cerut Parchetului General să se autosesizeze, după ce deputatul AUR Titi Stoica l-ar fi numit ”nazist”.
„În data de 09.02.2022, în timpul dezbaterilor Comisiei de regulament privind unele modificări pentru sancţionarea incidentelor provocate de AUR în Parlament, pe fondul amplificării unor disensiuni între deputaţii prezenţi, deputatul Stoica Ciprian Titi l-a agresat verbal pe domnul deputat Ovidiu Ganţ, numindu-l “nazist”, insistând în continuare, cităm, “Ăsta e adevărul istoric, sunteţi nazişti”, remarcă ce face trimitere la o presupusă legătură între actualul Forumul Democrat al Germanilor din România şi fostul Grup Etnic German din România (…), organizaţie – paravan a intereselor Germaniei naziste în perioada celui de-al Doilea Război Mondial”, se arată în sesizarea Grupului minorităţilor naţionale.

