Primarul din Ciclova a fost trimis de DNA în judecată la Tribunalul Caraș-Severin.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de deținere în alta cauză, a lui Gheorghe Percea, „la data faptei primarul localității Ciclova Română, județul Caraș-Severin, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de instigare, în forma participației improprii, la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată”. În rechizitoriul întocmit, procurorii au detaliat faptul că în cursul anului 2015, în contextul solicitării unui sprijin financiar în cadrul submăsurii 6.1 – „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, inculpatul ar fi determinat și ajutat două persoane să întocmească și să depună, fără vinovăție, la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale mai multe documente false (cereri de finanțare, contracte de concesiune etc.), demersuri în urma cărora acestea ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 271.440 lei.
APIA s-a constituit parte civilă în cauză și s-au dispus măsuri asigurătorii. Dosarul a fost trimis spre judecare cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Fostul primar își ispășește o condamnare de cinci ani pentru fraudă cu fonduri europene.
Ion, Mocioalcă, secretar, al, Senatului

