Primăria din Moldova Nouă a scos la licitație, pe SICAP, achiziționarea de dotări medicale și materiale de protecție, necesare pentru dotarea secției de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Orășenesc Moldova Nouă. Proiectul include și instruirea personalului pentru folosirea noii aparaturi. Ofertele sunt așteptate până în 2 martie. În urma procedurii de achiziție, vor fi cumpărate dotări cu o valoare estimată la 2.689.040,64 de lei, ce vor fi împărțite într-un număr maxim de 17 loturi, corespunzătoare echipamentelor, care pot fi atribuite chiar și unui singur ofertant.

