DNA l-a trimis în judecată pe deputatul Cosmin Șandru

DNA l-a trimis în judecată pe deputatul PNL de Timiș Cosmin Șandru, pentru mita promisă la moțiunea de cenzură.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată a lui Cosmin Șandru, deputat PNL de Timiș și a lui Nicolae-Florin Bitea, director general al Societății de Transport Public Timișoara, în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de dare de mită.
Procurorii DNA au stabilit că în data de 01 octombrie 2021, în contextul în care urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea de cenzură inițiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului României, Cosmin Șandru și Nicolae-Florin Bitea i-ar fi promis unei persoane, deputat în Parlamentul României, numirea unor apropiați ai acestuia din urmă în posturi de conducere a unor instituții publice, după ce ar fi fost înscriși formal ca membri de partid.
Pentru a beneficia de această „favoare”, persoanei respective i s-a cerut să absenteze de la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din data de 05 octombrie 2021, în care urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea menționată mai sus. Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție.