În data de 11.12.2021, în jurul orei 15:35, un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Hunedoara, care conducea un autoturism pe DJ 687 (Hășdat) din direcția Călan – Hunedoara, a pierdut controlul autoturismului şi a lovit un cap de pod. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto şi a unui pasager în vârstă de 24 ani, din municipiul Hunedoara. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au stabilit că cel aflat la volan nu posedă permis de conducere, iar în urma testării, aparatul alcooltest a indicat o concentraţie de 0,61 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii Biroului Rutier Hunedoara au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de tânărul aflat la volan.

