Timișoara a renunțat la stadionul „lego”

0

Stadionul promis de fostul primar Robu la Timișoara nu se mai construiește. Adică, cei 80.000 de RON cât a costat studiul de fezabilitate au fost cheltuiți degeaba de municipalitate. Noua arenă urma să dețină 10.000 de locuri și ar fi fost construită pe schelet metalic. Investiția a fost estimată la 23 de milioane de euro.
„Eram un mare susținător al stadionului din Calea Buziașului, stadionul «lego», dar am discutat și cu finanțatorii clubului Ripensia, și cu reprezentanții Federației Române de Fotbal. Mi-au explicat motivat că acel proiect nu ar fi unul dintre cele mai bune, ci ar trebui să ne rezumăm la un stadion mai micuț, sub 10.000 de locuri. Să vedem dacă poate fi cuprins în bugetul pe anul acesta sau, dacă nu, în cel pentru anul viitor. Un stadion mic, undeva la 8.000 – 9.000 de locuri să fie, să nu fie pe cadru metalic, pentru că și acela crește costurile cu 30%, trebuie să diminuăm, iar diferența de bani o putem investi în alte baze sportive la nivel mic, unde să crească sportul de masă”, a declarat viceprimarul Cosmin Tabără.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here