O femeie de 83 de ani a fost tâlhărită și bătută într-o zonă centrală a Aradului, lângă Consiliul Județean.
Totul s-a întâmplat sâmbătă dimineața. Un tânăr de 22 de ani a urmărit-o pe femeie din Piața Drapelului până în zona Consiliului Județean, unde, profitând de faptul că nu era nimeni pe stradă i-a smuls poșeta de pe umăr, după care a împins-o. Femeia a căzut, iar tânărul a fugit cu poșeta în care se aflau 300 de lei. După comiterea faptei, bărbatul ar fi fugit de la locul faptei, fiind depistat de polițiști la câteva ore după săvârșirea faptei. Polițiștii l-au prins în scurt timp, l-au reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, fiind prezentat magistraților Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă. Tânărul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

