Joi 13 februarie, la Timișoara, la saccade, pe strada Gh. Lazăr nr. 6, de la ora 19.00 va avea loc proiecția filmului „Duminică, la ora 6”.
Acțiunea se petrece în anul 1940, în România. Un băiat întâlnește o fată și se îndrăgostesc, fără a ști însă care este adevărata identitate a celuilalt. Amândoi luptă pe ascuns împotriva fascismului, ducând o viață palpitantă, dar periculoasă.
Crezurile lor vor avea un important efect în evoluția iubirii lor pline de probleme. Realitatea este împotriva ei… Două linii paralele care se întâlnesc pentru o secundă numai pentru a se distanța din nou, pentru totdeauna.
„Duminică, la ora 6” este un film în regia lui Lucian Pintilie, în care îi putem vedea pe îndrăgiții actori Irina Petrescu și Dan Nuțu.

