Bîlcea a fentat votul pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor

Astăzi, în ședința reunită a Camerei Deputaților și Senatului, a fost votat proiectul de lege care practic elimină pensiile speciale de care se bucurau parlamentarii. Culmea este că unul dintre parlamentarii liberali arădeni a lipsit de la un vot important, care simboliza de fapt determinarea de a elimina toate pensiile speciale din România. La ora când aleșii votau importantul proiect de lege, Sergiu Bîlcea încerca să-și facă capital politic pe seama nenorocirii victimelor inundațiilor din comuna Brazii. Fără a avea vreo atribuție privind gestionarea problemei înlăturării efectelor inundațiilor, Bîlcea, în loc să fie prezent în Parlament unde s-au votat legi importante, a bântuit la Brazii alături de cei care chiar aveau ce căuta acolo. El s-a pozat alături de ministrul Mediului, Mircea Fechet, sosit urgent la Brazii pentru a afla de la fața locului amploarea pagubelor. Sergiu Bîlcea, un obișnuit al campaniilor de imagine promovate în împrejurări cu care de fapt nu ar avea nici o legătură, este la al doilea vot important la care a absentat, după cel al legii prin care locuitori din mai multe localități din apropierea fostului Combinat chimic din Vladimirescu se vor putea pensiona anticipat (lege pe care, culmea, alături de alți parlamentari a inițiat-o și cu care s-a lăudat nu odată).