Războiul PSD-PNL continuă în Caraș-Severin. Liberalul Romeo Dunca, președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin nu pierde nici o ocazie să-l atace pe Ion Mocioalcă, PSD. „Șase mandate de parlamentar și implicare directă în aproape tot ceea ce poate însemna șansa unui județ de a merge intr-o direcție bună sau alta greșită. Porunci date direct către primari sau consilieri prin care șansele unui județ in a se dezvolta sunt diminuate , deschiderea umbrelei politice protectoare asupra celor care ,în poziții de oameni de afaceri legati de casta conducatoare si cheltuind bugetele din județ după reguli la ceas de taină aranjate, sau grija față de polițiști care mai că nu suflă ei în fiolă, ajunși la fața locului unui accident în care e implicat marele barosan ,după cum vuiește presa , e liantul dintre cele două fotografii. Prima, cu barosanul din județ uns secretar de senat aproape în unanimitate și cea de-a doua ,cu situația dezastruoasă a depopulării acestui județ. Viata grea, lipsa investițiilor serioase și vandalizarea bugetelor de investitii prin lucrări neconforme sau asfaltări de unde s-a furat din rețete au produs atâta disconfort și deznădejde, încât cetățenii deprimați și fără de speranță ,au ales să emigreze. Din judet ori chiar din țară. Sau să se stingă cu zile, încet și trist …Ieșirea în glorie de pe scena politică prin pensionarea ce va urma la Curtea de Conturi, cât și votul aproape unanim, ne da o imagine despre șansa reala de a ne însănătoși ca neam atâta timp cât nemernicii întâmplate in sase mandate, în loc să fie aspru pedepsite sunt in realitate gras recompensate…”, a scris Dunca pe Facebook.

