Deputatul USR de Timiș, Vlad Șendroiu arată că există doar două variante: este votat guvernul Mureșan, sau alegeri anticipate.
„Sunt 2 variante
Fie guvernul Siegfried Mureșan, fie anticipate.
Majoritățile în actualul Parlament sunt aproape imposibil de conturat. După 4 luni de criză politică, cred că îi e evident fiecărui coleg din Parlament că fie învestim un guvern minoritar condus de Siegfried Mureșan, care să ducă România prin aceste vremuri foarte grele,
fie ne întoarcem la cetățeni prin alegeri anticipate. Mie nu îmi e frică de anticipate și ele nu trebuie considerate ca până acum o chestie exotică.
Sunt un mecanism pe care multe țări europene îl folosesc tot mai des ca să rezolve astfel de blocaje politice. Este un mecanism legitim la care pare că vom ajunge dacă nu ne asumăm acum un guvern cu puteri depline.
Vă amintesc că vine evaluarea S&P, criza energetică cauzată de războiul din Golf, provocări tot mai serioase din partea Rusiei și problemele economice tot mai acute care afectează fiecare român.
Pentru toate astea avem nevoie de un guvern reformist care să ia deciziile complicate de care populiștii se feresc.
Nu va fi ușor nici să strângem voturile, nici să guvernăm în perioada asta. Dar e fix responsabilitatea noastră.
De asta ne-au votat oamenii.
USR va da tot ce are pentru România.
Ne asumăm eficientizarea statului, digitalizarea, 300 de parlamentari, reformarea justiției, investiții în energie și reforma administrativă.
Iar dacă majoritatea nu se găsește, suntem gata oricând să dăm ochii cu cetățenii la alegeri anticipate.
Într-o democrație, așa se rezolvă problemele”, a declarat deputatul USR de Timiș, Vlad Șendroiu.

