Simonis vrea să preia de la Fritz patru obiective importante pentru timișoreni

Președintele PSD Timiș și președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis vrea să preia de la Primăria Municipiului Timișoara patru obiective importante pentru timișoreni.
„Patru obiective importante, cu o istorie în spate, sunt lăsate în paragină în plin centrul Timișoarei fără ca municipalitatea să ia vreo măsură concretă pentru a le reda comunității. Conducerea Primăriei s-a rezumat la câteva promisiuni și postări pe pagini de socializare, după care le-a dat uitării.
Vorbim despre baza sportivă Uszoda, cinematograful de vară Capitol, ceasul floral și ștrandul termal. Cele patru sunt astăzi adevărate ruine, focare de infecție în zona zero a Timișoarei. Este rușinos.
Pentru că lucrurile nu pot rămâne așa și mai ales pentru că nu vedem nicio inițiativă reală a Primăriei Timișoara, în zilele următoare vom solicita municipalității transferul celor patru obiective către Consiliul Județean Timiș și ne vom asuma investiții în reabilitarea și modernizarea bazei Uszoda, a cinematografului de vară, a ceasului floral și a ștrandului termal pentru ca timișorenii să se poată bucura de ele. Încă un lucru extrem de important trebuie menționat: după finalizarea lucrărilor, baza, cinematograful, ceasul și ștrandul vor fi redate Primăriei Timișoara”, a declarat președintele PSD Timiș și președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis.