Trei tineri cu vârste între 18 și 22 de ani au tâlhărit luni seara un bărbat într-o scară de bloc din Bocșa. Ei au atacat un bărbat de 64 de ani și i-au luat portofelul pe care-l avea în buzunar, în care erau 110 lei. „La scurt timp după comiterea faptei, cei trei bănuiți au fost identificați de polițiști și conduși la sediul poliției pentru cercetări. În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie și continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, în vederea documentării întregii activități infracționale și tragerii la răspundere penală a acestora. De asemenea, cei trei tineri au fost sancționați contravențional cu amenzi de câte 20.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare, cu privire la deplasarea în afara locuinței“, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

