Deputatul Vasile Nagy: Jaful de la instituțiile publice sărăcește bugetul

De mult timp se vorbește despre adevăratul jaf al banilor publici la ministere și instituții bugetare. Stoparea acestor scurgeri nejustificate de bani publici este obligatorie.
„Vorbeam de ani de zile despre modul în care banii publici servesc interese clientelare. Nu era un secret faptul că se cheltuiau sume uriașe fără justificare reală, în timp ce de fațadă, pentru a redresa economia, se adoptau măsuri care puneau presiune pe populație dar al căror efect era departe de ce se aștepta. Unii dintre noii miniștri ai Guvernului Bolojan, care, în paranteză fie spus, ar fi avut cu totul alte atribuții de serviciu în domeniile pe care le păstoresc, au descoperit adevărate scurgeri de milioane de euro pe chirii uriașe pentru sedii folosite doar la o mică parte din capacitate, pe salarii nemeritate ale unor funcționari sau pe costuri de protocol aberante. E clar că rolul unui ministru al Mediului este cu totul altul decât să facă inventarul sediilor Romsilva. Dar iată că acest inventar scoate la lumină un adevărat jaf al banilor publici. Un sediu uriaș, pentru care se plătesc zeci de mii de euro pe lună, ocupat parțial. Costuri ale ministerului decontate de Romsilva. Și altele. Tot acum au ieșit la iveală și alte afaceri cu iz penal, cum ar fi cele ale unor chirii exorbitante plătite prin intermediari care și-au luat grosul banilor publici. Și lista țepelor plătite cu milioane de euro în perioadă în care ni se vorbește de crize, austeritate și strâns cureaua noastră, nu a lor, este parcă interminabilă. Dacă vrea reformă, guvernul Bolojan trebuie să închidă rapid aceste supape ale jafului național. Și asta indiferent de costurile de imagine sau de cei pe care i-ar supăra, din propria clientelă politică”, a declarat Vasile Nagy, deputat de Arad.