Turnul medieval de apărare de la Ciacova redat turismului

Turiștii pot vizita turnul de apărare din Ciacova, reabilitat prin fonduri europene.
Transformat într-un obiectiv turistic ce poate fi utilizat inclusiv ca spațiu muzeal și expozițional, este un proiect implementat printr-o finanțare europeană în valoare de peste un milion de euro, prin Programul Operaţional în Regiunea Vest. Turnul este încadrat în lista monumentelor istorice de categoria A și este promovat inclusiv prin circuitele turistice.
Monumentul din Ciacova, atestat documentar încă din secolul al XIV-lea, este astăzi o atracție turistică și un reper istoric important pentru arhitectura medievală defensivă din zona Banatului. Aflat la o distanță de aproximativ 30 de km de Timișoara, turnul este adesea cunoscut drept „cula turcească”, din cauza perioadei în care Banatul a fost pașalâc turcesc. Donjonul medieval a fost recondiționat astfel încât poate funcționa ca muzeu sau ca teatru de vară.
Proiectul de reabilitare a urmărit consolidarea structurii existente, recondiționarea zidurilor, amenajarea spațiilor interioare și dotarea cu echipamente moderne destinate activității muzeale și expoziționale. Turnul va permite organizarea evenimentelor culturale și activităților educative. Momentan, se poate vizita expoziția temporară cu imagini ce redau evoluția în timp a monumentului istoric, a formației de pompieri din Ciacova și a Pieței Cetății, iar în viitor sunt planificate alte expoziții cu caracter permanent.
„Donjonul de la Ciacova este unul dintre puținele turnuri medievale de apărare conservate în Banat. Restaurarea lui menține vie o poveste de peste șase secole și este un liant între începuturile acestei așezări, cu rol defensiv, și evoluția sa în timp și sub diverse regimuri. Este un exemplu de construcție cu o istorie îndelungată și cu întrebuințare captivantă: edificată ca fortăreață de apărare și transformată în turn de observație, ca ulterior să devină loc de depozitare a apei pentru pompieri și sursă de alimentare a orașului cu apă. Iată-l că astăzi, prin transformarea și trecerea timpului, turnul este un spațiu muzeal cu o valoare istorică semnificativă,” a expus Bogdan Seculici, profesor și istoric.