Senatorul Marcel Vela, președinte al PNL Caraș-Severin a arătat care este soluția PNL pentru calendarul alegerilor.
„În ședinta Coaliției de guvernare PNL-PSD a fost dezbătută propunerea PNL de a avea o discuție privind calendarul alegerilor prezidențiale. Data alegerilor este o chestiune tehnică, care poate însă parazita fondul alegerilor, respectiv dezbaterea propriu-zisă privind viitorul României. Un alt lucru pozitiv este acela că a fost realizat un ușor avans în discuția privind mutarea datei alegerilor prezidențiale.
Varianta propusă, respectiv de a avea primul tur al alegerilor prezidențiale pe 29 septembrie, nu este la fel de bună ca cea de a avea alegeri la termen, dar este un pas în direcția susținută de PNL. Partidele vor analiza soluțiile discutate, iar marți se vor relua negocierile. Dorința PNL este să avem alegeri prezidențiale vizibile și nu ascunse între perioada concediilor și începutul de an școlar. PNL este adeptul dialogului constructiv și responsabil, mai ales atunci când în joc este un interes strategic al României, cum este alegerea președintelui. Vom milita, așadar, pentru epuizarea tuturor căilor de dialog și negociere, astfel încât să avem soluția optimă pentru organizarea alegerilor prezidențiale”, a declarat senatorul Marcel Vela, președinte al PNL Caraș-Severin.

