Deputatul Vasile Nagy: 10 mai, o zi importantă pentru istoria României

Ziua de 10 mai este legată de istoria regalității în România. În 10 mai 1866 sosea în România Principele Carol de Hohenzollern Sigmaringen, care a fost încoronat Principe al României. La 10 mai 1877, Principele Carol I a proclamat Independența României iar patru ani mai târziu, la 10 mai 1881, a fost proclamat Regatul României, Carol I devenind rege. Ziua de 10 mai a fost timp de multe decenii Ziua Națională a României. Având în vedere însemnătatea sa în istoria noastră, trebuie să îi acordăm importanța cuvenită, deși din punct de vedere al sistemului de guvernare România este republică parlamentară.
„Nu putem trece ușor peste semnificația unei zile atât de încărcată de importanță pentru România modernă. Ziua de 10 mai semnifică instaurarea regalității în țara noastră. Departe de orice controverse legate de această temă, trebuie să dăm istoriei ceea ce este al istoriei și să recunoaștem meritele pe care Casa Regală a României le-a avut de-a lungul anilor în modernizarea statului român. De aceea, cu ocazia zilei de 10 mai, trebuie să avem un moment de apreciere pentru tot ce a fost făcut bine pentru țara și poporul nostru în acei ani. Chiar dacă România este acum republică, nu putem nega trecutul țării noastre”, a declarat deputatul Vasile Nagy, președintele organizației județene Forța Dreptei Arad.