Pe cine vrea PNL primar la Târnova: pe cel care a păgubit Primăria

PNL și-a anunțat candidatul la Primăria comunei Târnova. Acesta este Adrian Faur. Însă, liberalul Faur a prejudiciat Primăria Târnova și a fost condamnat penal pentru tăierea ilegală a 34 de arbori.
Totul s-a petrecut în 2010. Faptele sunt relatate în dosarul 2447/246/2011 al Judecătoriei Ineu. Adrian Faur nici măcar nu și-a recunoscut fapta, încercând să dea vina pe alte persoane, deși au existat martori care au demonstrat că el a coordonat întreaga acțiune.
În 11.06.2010, Adrian Faur, la vremea respectivă tehnician silvic la SC Roberto Exploatări SRL a primit spre exploatare 13 arbori, care au fost marcați, în satul de vacanță de la Căsoaia. După două săptămâni, el a chemat doi angajați ai firmei și le-a cerut să taie cei 13 arbori marcați. Până aici, totul este legal. Doar că odată ajunși la fața locului, cei doi angajați constată că nu pot avea acces la tăiatul celor 13 copaci. L-au informat pe Adrian Faur, care le-a spus să taie și arborii nemarcați pentru a avea acces la cei marcați, că va rezolva el cu Ocolul Silvic Zărandul Târnova. Oamenii au avut încredere în cuvântul șefului Faur și au început să taie copacii, fiind asistați și coordonați chiar de către acesta timp de câteva ore. În total au tăiat 34 de arbori nemarcați și doar 3 marcați, cu dimensiuni considerabile, având diametrele la cioată între 24 și 134 cm. Adrian Faur a depus în 30 iunie 2010 un raport la Ocolul Silvic Zărandul Târnova pentru a încerca să dea un iz de legalitate întregii acțiuni. Probabil că prejudiciul ar fi fost mult mai mare, dar între timp s-au stricat utilajele cu care s-a realizat exploatarea. Angajații au recunoscut că au greșit și au arătat că au executat ordinele șefului lor. Însă șeful, Adrian Faur a negat că ar fi știut și că a coordonat personal tăierea copacilor. Însă, chiar paznicul taberei de la Căsoaia, martor în această cauză, a precizat că Faur a fost prezent și a coordonat acțiunea.
Primăria comunei Târnova, cea pe care și-ar dori Adrian Faur să o conducă acum, a fost prejudiciată. Este ciudată situația, lucru constatat și de către instanța de judecată, ca pentru tăierea a 3 (trei) arbori marcați, să tai alți 34 nemarcați, adică peste 80 de metri cubi de lemn. Vorba aceea, are pădurea copaci…
Adrian Faur a fost condamnat la un an de închisoare conform sentinței penale 68/2012 pentru „săvârșirea infracțiunii de instigare la săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori”. Conform aceleiași sentințe, a existat și o „pedeapsă accesorie constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice precum și cea în interzicerea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat”. Instanța a stabilit ca Adrian Faur să fie condamnat cu suspendare. Primăria comunei Târnova, prejudiciată de Faur, a primit suma de 7168, 53 lei, reprezentând daune materiale.