Deputatul Adrian Alda, PSD anunță fermierii că pot beneficia de o nouă subvenție, în anumite condiții. APIA va gestiona începând cu acest an o nouă intervenție din cadrul Planului Național Strategic 2023-2027 (PNS) al României. Este vorba despre eco-schema „Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil”, pentru care în 2023 este alocată suma de 317.827.328,97 Euro, cuantumul unitar planificat fiind de 56,28 Euro/ha.
„O nouă veste bună pentru fermierii români, din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, condus de PSD. Începând cu acest an, va fi dezvoltată eco-schema „Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil”, pe o suprafață eligibilă de 5.750.000 hectare de teren arabil, ce aparține fermelor mai mari de 10 hectare și care în prezent practică o agricultură convențională tip semi-intensiv sau intensiv, în conformitate cu analizele datelor IACS și evoluția structurii agricole a acestor exploatații, care se află într-o continuă evoluție. Alocarea financiară orientativă pentru anul 2023 este 317.827.328,97 Euro, cuantumul unitar planificat fiind de 56,28 Euro/ha. Beneficiază de această eco-schemă cei care se încadrează în categoria fermierilor activi. Eco-schema se aplică per hectar și vizează toate suprafețele de teren arabil pe care se desfășoară activitate agricolă în sectorul vegetal. Fermierii interesați se pot informa asupra cerințelor generale obligatorii și cerințelor specifice pe care trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de eco-schemă, finanțarea urmând să se desfășoare prin intermediul APIA”, a declarat Adrian Alda, deputat PSD Arad, vocea fermierilor arădeni în Parlament.

