Fostul primar al municipiului Timișoara, Nicolae Robu a ținut să precizeze cu candidatura sa la viitoarele alegeri locale. „Haideți s-o lămurim cu „candidatura lui Robu” la Primărie. Deja de multișor, unii vorbesc în fel și chip despre candidatura mea la Primărie! Până și în Sfânta Zi de Crăciun au făcut-o! Până acum, n-am comentat nicicum, ci doar m-am distrat. Ei bine:
Eu voi candida la Primăria Timișoara la proximele alegeri locale, considerând că numai și numai timișorenii sunt în măsură și în drept să decidă dacă mă vor Primar sau nu, nicidecum un grup de interese sau altul! După cum stau lucrurile la ora actuală, voi candida ca independent; o spun în primul rând membrilor și simpatizanților PNL și o spun cu părere de rău, dar, pt mine, demnitatea, onoarea sunt valori pe care nu le pot accepta terfelite! După ce am servit PNL cu toată ființa, având relații instituționale și interumane excelente cu cvasiunanimitatea colegilor, sub președinția mea PNL Timiș obținând de departe cele mai bune rezultate din existența sa, chiar nu pot concepe să fiu la cheremul unora gen actualul Secretar General, Dănuț Groza, care, candidând de unul singur pt poziția de Prim-vicepreședinte al Filialei Timiș a PNL, a fost votat de mai puțin de 50% din corpul elector al Filialei, altfel spus: a candidat singur și a ieșit oe locul 2! Asta în condițiile în care scorul meu în sondajul PNL e 40% (de fapt, real: 44%!), iar scorul tuturor celorlalți aspiranți la candidatură din partea PNL -Cosmin Tabără, Marilen Pirtea etc- e cuprins între 4.5-5.5%! Concluzie: mă leagă amintiri și realizări frumoase de o mulțime de colegi PNL-iști, am avut mereu suportul lor -suportul celor mulți, simultan cu trădarea altora, puțini!-, ca și suportul cvasiunanimității simpatizanților PNL, le mulțumesc pt asta și sper să îi am alături și pe viitor! Pt că ???, ?̂???????̆, ?? ?̦? ?? suntem incomparabil mai credibili decât profitorii de o conjunctură, gen cel referit mai sus!
P.S. Recurs la o logică elementară:
Cum poate scăpa Timișoara de calamitatea numită Fritz (reamintesc, Fritz e dat actualmente de sondaje cu 20%)?
– dându-i-l contracandidat pe Robu, dat de sondaje cu 40-50%
– dându-i-l contracandidat pe Pirtea sau pe Tabără sau pe X, dați de sondajele oficiale PNL cu aproximativ 5% -și n-o spun în zeflemea, ci cu respect pt cei în cauză, dar cu respect și pt adevăr!-, scoruri necomunicate public, ci doar la ședința PNL de macrozonă de la Ciacova”, a explicat Nicolae Robu.