Adrian Alda, deputat PSD Arad, dă o veste bună fermierilor cultivatori de usturoi. În ședința de azi, Guvernul României a majorat bugetul total al unui program de ajutor pentru cultivatorii români de usturoi, de la 4,5 milioane euro la 5,268 milioane euro. Această măsură a fost adoptată deoarece s-a constatat că există un număr mai mare de fermieri eligibili în acest program decât se considerase inițial.
„Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, condus de PSD, dovedește din nou ă este un sprijinitor activ al fermierilor români. De această dată, a fost majorat bugetul unui program menit să ajute cultivatorii de usturoi. Este vorba despre programul „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi”, al cărui buget total, prin hotărârea de azi, a fost majorat de la suma inițială de 22.263.750 lei, echivalent a 4,5 milioane euro, la valoarea de 26.063.750 lei, echivalent a 5.268.064 euro. În program s-au înscris, la nivel național, un număr de 1445 potențiali beneficiari, cu o suprafață totală de 1750 ha. Pentru a fi eligibil, un beneficiar al schemei de minimis trebuie să cultive o suprafață de cel puțin 3000 metri pătrați cu usturoi, ajutorul fiind de 3.000 euro/ha, în condițiile prevăzute de HG 147/2022. Prin decizia de azi, cultivatorii români de usturoi primesc un sprijin substanțial, iar consumatorii vor avea șansa de a putea cumpăra usturoi românesc, un produs tot mai concurat de usturoiul din import, în special din China”, a declarat Adrian Alda, deputat PSD Arad, vocea fermierilor arădeni în Parlament.
ACASĂ Agricultură Guvernul a majorat bugetul schemei de ajutor pentru producătorii români de usturoi