Deputatul Vasile Nagy: Astăzi trebuie să înțelegem și să empatizăm cu problemele tuturor refugiaților

0

Organizația Națiunilor Unite a stabilit ca ziua de 20 iunie să fie marcată în fiecare an drept Ziua Mondială a Refugiatului. Este deci un moment potrivit pentru a înțelege dramele cu care se confruntă toți cei care au fost nevoiți să-și părăsească țara și să se refugieze pe alte meleaguri, pentru a-și salva viața. Criza din Ucraina ne-a făcut să luăm contact direct cu sute de mii de refugiați ucraineni, care au trezit un val nemaiîntâlnit de solidaritate printre români. Dar trebuie să fim pregătiți să ajutăm cu aceeași ardoare pe toți cei care au statut de refugiat.
„Avem astăzi, 20 iunie, ocazia de a ne apleca asupra problemelor pe care le întâmpină refugiații, care au fost obligați de soartă să-și lase în urmă viața de până acum, să plece de la casele lor, fără posibilități financiare, fără multe din atributele traiului decent și sigur și să-și caute scăparea pe alte meleaguri. Refugiații se confruntă cu probleme pe care noi trebuie să le înțelegem. Vedem drama ucrainenilor care au ajuns în număr mare și în România și care se bucură de un sprijin deosebit. Românii s-au organizat pentru a-i ajuta într-un mod nemaivăzut la noi. Dar să nu uităm că există, din păcate, și refugiați goniți de războaie sau crize politice grave din multe alte țări. Dacă vrem să fim onești, atunci să aplicăm măsuri egale pentru toți. Și, nu în ultimul rând, avem chiar refugiați interni, mânați de sărăcie să-și caute norocul aiurea. Și lor trebuie să le întindem aceeași mână de ajutor. ONU ne cere să marcăm Ziua Mondială a Refugiatului prin manifestări specifice, pentru a sensibiliza opinia publică asupra problemelor grave ridicate de statutul de refugiat. Să o facem, deci, fără a face discriminări de nici un fel. Toți suferă, toți și-au părăsit casele și și-au lăsat vechea viață în urmă, deci toți merită compasiunea și empatia noastră”, a declarat Vasile Nagy, deputat de Arad.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here