Senatorul Lucica Muntean despre inițiativele legislative susținute

Senatorul liberal de Hunedoara, Lucica Muntean arată că a semnat și susținut două inițiative legislative în comisiile legislative din care face parte și care au devenit legi.
„Prima inițiativă se referă la îngrijitorii pacienților cu cancer, de care depinde calitatea vieții celor bolnavi. Acești îngrijitori pot fi rude sau alte persoane apropiate, a căror viață este grav afectată de responsabilitățile pe care le au și de sacrificiile pe care trebuie să le facă pentru a-i sprijini pe cei aflați în suferință. Activitățile lor profesionale, în astfel de cazuri, se cer adaptate cu cele de îngrijire. Uneori ei trebuie să-și reducă programul de lucru, ceea ce le afectează veniturile, iar dacă aceasta se întâmplă pe termen lung, le afectează și veniturile la bătrânețe. În plus, oboseala, emoțiile și efortul depus le pot afecta atât sănătatea fizică, cât și, mai ales, cea mentală. Dacă până acum beneficiau de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate doar îngrijitorii copiilor bolnavi cu vârste de până la 16 ani, prezenta inițiativă legislativă extinde aceste drepturi și pentru cei care îngrijesc un copil bolnav până la 18 ani și un pacient bolnav oncologic cu vârste peste 18 ani. Astfel, vor beneficia de concediu și de indemnizația pentru îngrijire, cu acordul pacientului, acei îngrijitori care îl vor însoți la intervenții chirurgicale și tratamente prescrise de medicul specialist. În plus, vor beneficia în fiecare an de cel puțin o ședință de evaluare psihologică clinică și de cel puțin cinci ședințe de consiliere psihologică clinică gratuite. Durata de acordare a concediului și a indemnizației pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice este de cel mult 45 de zile calendaristice în interval de un an pentru un pacient”, a declarat senatorul liberal de Hunedoara, Lucica Muntean.
A doua inițiativă devenită lege are o strânsă legătură cu prima. „Ea propune declararea primei zile de duminică din luna iunie ca Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer, pentru a-i încuraja pe cei care se confruntă cu tratamente lungi și cu spaima de recidivă să continue lupta, să se integreze social și să se reintegreze la locul de muncă, dar și pentru a-i inspira pe cei diagnosticați recent în înfruntarea problemelor cauzate de boală. Această zi este o celebrare a vieții și o sensibilizare a comunității cu privire la speranța de supraviețuire după un diagnostic de cancer. Depistat și tratat la timp, cancerul poate fi învins, iar viața după o astfel de experiență poate fi fructuoasă și plină de satisfacții”, a declarat senatorul liberal de Hunedoara, Lucica Muntean.