Piloții Unității Speciale de Aviație Cluj-Napoca au fost la datorie zilnic, efectuând în primul trimestru al acestui an, 93 de misiuni operative în slujba cetățenilor, desfășurate pe întreg teritoriul național.
Dintre acestea, 47 au constat în intervenții SMURD, personalul aeronavigant al unității acționând pentru acordarea asistenței medicale de urgență şi transferarea de urgență a pacienților critici. Intervențiile au fost realizate prin punctele de operare aeromedicale, astfel: Mureş – 13 intervenții, Jibou – 15 intervenții, Caransebeş – 19 intervenții.
Astfel, pe parcursul trimestrului I 2022, personalul aeronavigant al unității a executat în cadrul punctelor de operare aeromedicale menționate un volum de 61 ore şi 28 de minute de zbor, îndeplinind misiunile de zbor în deplină securitate aeronautică.
Asigurarea meteorologică a fost realizată prin furnizarea operativă a datelor şi informațiilor privind evoluția condițiilor meteorologice, care au contribuit la executarea în condiții de securitate a 233 misiuni de zbor şi starturi de instruire de către elicopterele I.G.Av.

