Polițiștii din Timișoara au prins hoțul care a furat din gențile clienților care serveau masa în mai multe restaurante din oraș.
Un bărbat în vârstă de 53 de ani este acuzat de furt calificat în formă continuată după ce a furat de la clienții a trei restaurante din Timișoara. În zilele de 11, 13 și 18 martie, profitând de neatenția persoanelor care se aflau la masă în trei restaurante din Timișoara, bărbatul le-a sustras portofele cu sume de bani, acte personale și un telefon mobil. Toate acestea se aflau în poșetele lăsate pe scaun. Bărbatul a creat un prejudiciu în valoare de 4.500 de lei, care a fost recuperat parțial. El a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

