Deputatul Vasile Nagy: Trebuie să-i alegem pe cei care pot produce schimbarea

Alegerile locale din 9 iunie, la Arad, reprezintă un test pentru electorat. Aradul este condus de peste două decenii de aceeași structură politică. Arădenii au acum posibilitatea să opteze pentru o schimbare reală, alegând un candidat care poate aduce un suflu nou în conducerea municipiului. Vasile Nagy, deputat de Arad, atrage atenția electoratului asupra pericolului irosirii voturilor alegând candidați fără perspective.
„Esența democrației reale stă în puterea votului electoratului. Alegătorii, la orice scrutin electoral, au de ales între diverse doctrine și candidați diferiți. Pentru a provoca o schimbare necesară în viața unei comunități, fiecare alegător trebuie să ia în calcul opțiunile care îi stau la îndemână. Fie să aleagă, din inerție, aceiași candidați cu care s-a obișnuit deja, chiar dacă este profund nemulțumit de modul în care ei conduc, fie să dea semnalul schimbării. Iar atunci când vorbim despre schimbare, trebuie avute în vedere mai multe elemente. În primul rând, cei care propun un suflu nou în administrație este de așteptat să dețină o legitimitate a schimbării. Apoi, este de analizat ce sprijin politic au acești candidați. Pentru că, dacă dorim o schimbare reală, aceasta poate fi adusă doar de forțe politice credibile, cu program electoral clar și cu forța de a impune un nou trend în administrația locală. Revenind la municipiul Arad, se conturează o luptă pentru Primărie între același candidat al PNL, primarul în funcție, și cei care propun altceva decât au văzut arădenii de atâția ani. Obiectiv privind lucrurile, singura opțiune valabilă atunci când vorbim despre o schimbare vine de la un concurent care apără adevăratele valori liberale la care se revendică, fără argumente, și primarul în funcție. Alianța Dreapta Unită reunește trei formațiuni politice autentice de dreapta, care au proiecte viabile, au competență și au credibilitate. Așadar, în calitate de deputat al Forței Dreptei, care este componentă a A.D.U., invit alegătorii care vor să dea Aradului o șansă să opteze pentru candidații Alianței Dreapta Unită și pentru dr. Adrian Wiener, primarul care va face Aradul bine. Orice altă opțiune ar diviza doar voturile și ar da câștig de cauză acelor forțe politice care de două decenii au condamnat Aradul la stagnare”, a declarat Vasile Nagy, deputat de Arad.