Deputatul Vasile Nagy: Să respectăm pe cei care, acum 165 de ani, la 24 ianuarie, au pus bazele statului român modern

La 24 ianuarie 1859 a avut loc un eveniment de mare însemnătate pentru toți românii. Prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza drept domn al celor două principate, Țara Românească și Moldova, act consfințit în acea zi, s-a înfăptuit Mica Unire. Unirea Principatelor a pus bazele statului român modern, prin aducerea a două dintre cele trei provincii locuite de români în cadrul unei singure țări. Momentul 24 ianuarie 1859 a fost primul pas spre România Mare, care a apărut după 1 decembrie 1918.
„Astăzi, în 24 ianuarie, trebuie să aducem un gând de recunoștință pentru marii patrioți români care cu înțelepciune și punând la mare preț interesul națiunii române, au reușit acum 165 de ani să arate lumii că românii vor să fie uniți. Nu a fost Marea Unire, a tuturor teritoriilor locuite istoric de români, dar a fost un prim pas important și necesar pentru a pune bazele statului român modern. Oamenii politici ai vremii au dat dovadă de înțelepciune pentru că, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza drept domn al celor două principate, Țara Românească și Moldova, în condițiile în care jocul politic european mergea în altă direcție, au reușit să schimbe planurile marilor puteri și să demonstreze că românii din cele două provincii doresc să trăiască în aceeași unitate statală. A fost nevoie de diplomație și de obținerea sprijinului unor puteri europene pentru ca dorința românilor să fie consfințită de tratate internaționale. Este o dovadă a faptului că patriotismul a putut depăși orgoliile personale și de grup. Atunci s-au pus bazele statului român modern care, în următorii ani, se va dezvolta, va deveni Regatul României, își va cuceri independența prin jertfa soldaților români și, la 1 decembrie 1918, va aduce toate provinciile istorice românești sub drapelul României Mari. Respect și recunoștință veșnică pentru toți cei care au făcut posibilă Mica Unire de la 24 ianuarie 1859! Și să nu uităm că principala lecție a acestui moment important al istoriei noastre este că unirea face puterea!”, a declarat deputatul Vasile Nagy, președintele organizației județene Forța Dreptei Arad.