Razie la Arad în Boul Roșu-Ráczfertály

Polițiștii municipiului, împreună cu efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad și polițiști locali din municipiu, au desfășurat o acțiune de amploare în zona cunoscută cu denumirea populară „Ráczfertály”.
Au fost legitimate peste 160 de persoane și 93 de vehicule au fost verificate, fiind reținute patru permise de conducere și retrase șapte certificate de înmatriculare. Au fost aplicate 59 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 19.000 de lei.
În cadrul activităților desfășurate, în zona Boul Roșu au fost depistați doi minori, din Timișoara, căutați de polițiștii timișeni din ziua de 13 aprilie. Aceștia au fost predați reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, în vederea luării măsurilor legale.
Un arădean, de 63 de ani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 0,55 mg./l. alcool în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Aceste acțiuni continuă, fiind desfășurate periodic, în mai multe zone din municipiu.