Trei pompieri au fost răniți într-un accident la Caransebeș

Un accident rutier a avut loc la Caransebeș: o mașină de pompieri s-a răsturnat după ce s-a izbit de o mașină care circula din sens opus.
Mașina de intervenție a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, în care se aflau patru pompieri se deplasa la un incendiu de vegetație. Pe o stradă din Caransebeș s-a izbit de o mașină care circula din sens opus. Autoutilitara s-a răsturnat și trei dintre pompieri au fost răniți. Aceștia au fost transportați la spital.