Deputatul Vasile Nagy: Conferința Națională a partidului Forța Dreptei va stabili strategia politică pentru anul 2024

0

Partidul Forța Dreptei se organizează pentru a ataca cu succes alegerile din anul 2024. Sâmbătă, 19 august, la București, va avea loc Conferința Națională Forța Dreptei. La eveniment sunt așteptați peste 1200 participanți, la Aula Universității Politehnica din București. Conferința va stabili strategiile cu care Forța Dreptei va aborda anul electoral, dar și alte probleme de actualitate.
„Sâmbătă, la București, ne vom reuni, colegi din toată țara, în cadrul Conferinței Naționale Forța Dreptei. Conducerea partidului a invitat la acest eveniment importante personalități ale vieții politice românești, primarul Capitalei și reprezentanți ai partidelor democratice, care se vor adresa celor prezenți. Forța Dreptei se află în acest moment în plin proces de reorganizare, pentru că ne așteaptă un an electoral greu, 2024, cu mai multe runde de alegeri la care partidul vrea să obțină rezultate notabile. În cadrul Conferinței Naționale vor fi prezentate și adoptate strategiile pentru anul 2024, principalele direcții ale programului de guvernare și calendarul alegerilor interne ale Forța Dreptei. Aradul, a cărui organizație județeană o conduc, va fi prezent la Conferința Națională cu o delegație formată din colegii alături de care lucrăm deja de câteva luni la întărirea și extinderea Forței Dreptei în județ”, a declarat deputatul Vasile Nagy, președintele organizației județene Arad și vicepreședinte național Forța Dreptei.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here