[VIDEO] 58 de antreprenori și peste 100 de noi locuri de muncă în Regiunea Vest printr-un proiect al CNIPMMR

0

Un număr de 116 noi locuri de muncă în cele patru județe ale regiunii Vest au fost create cu sprijinul Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România. Acest lucru a fost posibil prin implementarea proiectului „Viitor plus. Antreprenori pentru dezvoltare!”.
Proiectul a avut mai multe etape. În cadrul acestuia, 480 persoane au beneficiat de cursuri pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale în cadrul programelor de formare profesională specifice în antreprenoriat. Apoi, în urma unui concurs de selecție au fost selectate 58 de afaceri din regiunea Vest, fiind oferit suport integrat și ajutor de minimis. Antreprenorii au beneficiat de sprijin și mentorat din partea a 47 de experți din cadrul Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România. Au fost create și menținute 116 de noi locuri de muncă.

La nivelul județului Arad, 178 de persoane au participat la programul de formare antreprenorială, gestionat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România și au absolvit 157 de persoane. A urmat o competiție în urma căreia au fost selectate 19 planuri de afaceri. Au fost înființate și finanțate prin proiect 19 întreprinderi la nivelul județului Arad și au fost create și menținute 40 de locuri de muncă cu normă întreagă. Per total, cei 19 beneficiari au primit un ajutor de minimis de peste două milioane și jumătate de lei, realizând până la 30.11.2020 o cifră de afaceri cumulată de aproape un milion și jumătate de lei.
Proiectul „Viitor plus. Antreprenori pentru dezvoltare!” gestionat de Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România a ajuns la final. El a fost considerat un adevărat succes, deși s-a derulat într-o perioadă afectată de pandemia de COVID 19, deoarece numai în județul Arad au fost create 19 firme noi și au fost înființate și menținute 40 de noi locuri de muncă. Cele mai performante firme au fost premiate în cadrul unei conferințe de presă.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here

eight − one =