Soluții pentru turiști în Caraș-Severin

0

Romeo Dunca, președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin dorește să găsească soluții privind protejarea mediului şi dezvoltarea turistică a staţiunilor montane din județ. „Să tratăm cu maximă exigență circulaţia vehiculelor de tip ATV, motociclete, boogie cars, snowmobile prin alte locuri decât drumurile publice, în special pe păşunile alpine. Pe zi ce trece fenomenul acesta se amplifică, atât vara cât şi iarna. Păşunile alpine sunt praf, există pe toţi munţii”, a fost mesajul transmis celor prezenţi, încă din debutul întâlnirii, de către Romeo Dunca. Președintele al Consiliului Județean Caraș-Severin a propus
ca toate consiliile locale să aprobe sau să-şi actualizeze regulamente, cu condiţii clare, privind circulaţia vehiculelor motorizate pe drumurile publice din staţiunile montane, a fost acceptata de către toţi cei prezenţi. „Acolo unde vin turişti care vor sa se bucure de munte, într-un mediu controlat, trebuie aplicate niste regulamente. Nu poţi interzice celui care este în Poiana Mărului să închirieze un ATV în stațiune dacă el este înmatriculat, dacă cei care închiriază sunt autorizaţi, au permis şi ATV-urile nu sunt dotate cu sisteme de evacuare altele decât cele puse de producător. Problema este ca ei merg pe păşunile alpine şi agresează zona. Aprovizionarea pensiunilor ar trebui să se facă în anumite intervale de timp, nu când sunt turişti pe pârtie şi pe un traseu dinainte stabilit. Numărul vehiculelor deţinute de către un operator de cablu nu poate fi mai mare de 2 per instalaţie”, a i subliniat preşedintele Consiliului Județean Caras-Severin.
Aprobarea HCL-urilor va fi urmată de o aplicată activitate de informare a turiştilor şi a proprietarilor de pensiuni cu privire la noile reguli, panouri informative, bilingve, fiind propuse a fi montate la intrarea în staţiunile montane şi în spaţiile vizibile. Intenţia este ca noile regulamente să parcurgă etapele legale de consultări şi să fie aplicabile în cel mai scurt timp. De la nivelul Consiliului Judetean Caraş-Severin se va lua legatură şi cu alte judeţe, precum Sibiu, Braşov sau Hunedoara, pentru a obţine exemple de bune practici implementate deja în alte staţiuni montane.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here

five × 1 =